UN GÂND PE ZI...
E ultimul de anul acesta. Gândesc să încep cu un video-blog de la anul. Doar a scrie nu pare sa ajute. Se stie doar ca 80% din comunicare este non-verbala.
Al treilea an de la reîntoarcerea mea în țară s-a scurs. Eu încă refuz să mă (re)adaptez și opun rezistență la ce se întâmplă aici. Dacă nu as fi avut ostrovul acela creat de putinii prieteni adevărați, m-ar fi mâncat de mult ipocrizia, gelozia, invidia si răutatea extremă a celor care analizează cum pot să îți pună piedici, ca sa nu cumva sa prosperi, sau ca sa para ei mai buni.
Constat cu regret ca materialismul dialectic face furori si s-a infiltrat în români. Crezul că dacă ai ești suficient pare sa gonfleze ego-urile majorității și de aceea verticalitatea si standardele de moralitate inalta sunt opționale, supuse relativismului, ceea ce face mai ușor de corupt pe cei cu intelect slab sau cu educație precară.
România are mulți oameni bogați, dar prea puțini dintre ei sunt valoroși. Prin valoare inteleg ceea ce reprezinta un individ atunci cand anulezi din peisaj posesiunile si conturile sale bancare. Tristețea e mare de aceea. Cum de ce? Pentru că este lege că aceia care au banii, au puterea de a face si a desface.
Problema este ca in Romania majoritatea averilor nu au fost făcute prin muncă, abilități sau idei extraordinare. Cei care le-au facut astfel sunt acei foarte putini de care pomeneam. Cu unii dintre ei mă cunosc. Pe aceștia îi scot din ecuație. Sunt oameni inteligenți, care realizeaza că, cel puțin în acest moment, caracatița alcătuită din indivizi care s-au lasat corupti pentru privilegii personale de sistemul (si el corupt) instalat în România încă din 1944, căruia i s-a făcut si i se face doar face-lifting din 1989, au prea multă forță financiară.
Eu? Aici. În lumea aflata în mișcare browniană a celor neînsemnați. Zac aici si lupt cu câinii. Ăia mici. Potăile. Javrele. Nu ii vezi. Nu au curajul să iti spună în față ceea ce au de spus. Doar simți intrigile ce se țes in jurul tău. Poți bănui cine sunt intriganții judecând după dovezile circumstanțiale și rezultatele acțiunilor unora. Dezamăgitor este că unii îndrăznesc să isi spună prieteni, dar stau in preajma doar pentru a apuca sa gaseasca ceva ce ai spus sau ai plănuit, ca sa le folosească si sa iti mai puna un zid sau o bariera. Deocamdată îi las in pace. Sunt curios cât pot.
Nefericiți, răi, geloși, invidioși, plini de frustrări și regrete, toți aceștia fac din bășcălie și atacurile subversive de gherilă socială un sport ce îi face să se simtă demiurgi în universul de câțiva milimetri pătrați pe care îl pot controla, deși sunt conștienți de exacta lor valoare. Amuzant este că toată șleahta asta ce acționează în stil stalinist crede, ca și struțul care își baga capul în nisip ca să nu i se vadă fundul, că este experta în manipulare perversa.
Au fost si ceva bucurii, nu pot să zic nu. Oazele mele de fericire. Iesirile cu trupa, îndeosebi cele de la Sebiș si Ineu, elevii mei la chitară, cei câțiva prieteni rămași si puținele ieșiri la o cafea, toate mi-au dat o gura de aer curat in îmbâcseala generală și mi-au ținut pe linia de plutire sănătatea minții, chiar dacă a fost nevoie să mă (re)apuc de fumat după vreo doisprezece-treisprezece ani și am inceput să mă comport si eu ca si cei pe care numai ce i-am criticat, cedând, din ce în ce mai des spre rușinea mea, impulsurilor de moment.
Românismele incearcă să mă năpădească, dar daca vor reusi, multi vor regreta că au stârnit furtuna, după care, ca un prost ce sunt, voi regreta eu că m-am coborât la nivelul lor, chiar dacă meritau, doar pentru ca urăsc ipocrizia si lipsa de bun simț. Dar, dacă te bagi în troaca porcilor nu ai cum să nu te murdărești. Sper sa reușesc să mă țin totuși deoparte și în anul ce vine.
În aceste condiții de mediu, a mai trecut un an. Nu îmi fac mari speranțe că se vor schimba multe in următorul. Pot doar promite că am rămas același, sunt setat pe acelasi mod "whenever I am challenged I get better" si că aleg să vă iubesc chiar daca sentimentele nu sunt reciproce. Vă tzuc. La mulți ani!
