Cezar Straton: Brâncuși și muzele sale
Constantin Brâncuși este un exemplu de creativitate și de ambiție. Este un exemplu de forță, de ambiție pe fondul unei munci extraordinare și un talent înnăscut de care era perfect conștient. Materia era îndelung privită până când opera era descoperită în materie, esența, apoi dezvelită, natural, firesc, scoasă la lumină de mâinile lui. Brâncuși a fost mereu alături de țara lui. Nu a renegat-o. Lucrarea lui Piatră de Hotar, care nu părăsit până acum atelierul lui din Paris (în 2024 a fost expusă la Timișoara), a fost realizată în 1945. Dar el nu o explică. Brâncuși nu își explica în general lucrările. În scrierile lui mai apare câte un of, of, of, pentru că era profund afectat după război, atunci când România a pierdut teritorii. Piatră de Hotar este ca un totem, un simbol puternic. Este un totem înconjurat în toate părțile de motivul Sărutului, motiv pe care el l-a lucrat timp de 40 de ani. Doina Lemny aduce mărturii și date concrete menite să distileze și să atenueze multe din frustrările legate de mitul Brâncuși. În calitatea sa de muzeograf cercetător la Muzeul de Artă Modernă Centre Georges Pompidou din Paris, funcție pe care a ocupat-o timp de aproape trei decenii, ea a reușit să promoveze imaginea artistului (vezi monografia sa Brâncuși, Editura Oxus, Paris, 2005), Cărțile publicate până acum, majoritatea traduse și în limba română, o recomandă în acest sens. „În 1941-1945 a creat ultimele opere. În timpul războiului, artiști contemporani cu el s-au retras în sudul Franţei, Brâncuşi a rămas în atelier, unde a creat opera sa totală, şi-a făcut instalaţiile – aceasta este ultima operă. Nu avea rost să se repete”. (D. Lemny). Cartea Doinei Lemny, Brâncuşi şi muzele sale, pune în lumină relațiile lui cu femeile, relaţii de dragoste, dar şi de prietenie profundă, îndelungată (putereaacincea.ro). Acest volum se bazează în mare parte pe corespondenţa pe care artistul a păstrat-o. Două note antagonice: pe de o parte a fost discret în privinţa propriei vieţi, pe de alta a păstrat în arhivă această corespondenţă cu femeile din viaţa lui…Autoarea afirmă: ”Una dintre aceste corespondenţe cu singura femeie cu care a avut proiecte de căsătorie, cu Marthe Lebherz, a clasat-o în vederea realizării unei cărți. Atât de discret şi de pudic cum era, ştia că se va studia şi viaţa lui, în timp, nu atât viaţa intimă. Doar câteva fotografii evocă prezenţa ei în atelier, dar nu a luat-o ca model, nu a fotografiat-o, nu a filmat-o, ceea ce a rămas sunt scrisorile pe care şi le-au trimis. Celelalte corespondenţe la care mă refer sunt tot clasate, dar sunt cu femei care au fost în legătură cu Brâncuşi şi care au devenit la un moment dat muzele lui. De exemplu, baroana Renée Irena Frachon, care a fost modelul pentru Muza adormită şi cu care a avut o prietenie toată viaţa. Apoi, Margit Pogany, pictoriţa unguroaică, la un moment dat modelul Domnişoarei Pogany.
