Pentru că văd aprinse dezbateri despre soborul de preoți la deschiderea anului școlar…
Sunt fiu de preot ortodox, născut în Banat.
Ca preot, deci în reverendă, purtând crucea de binecuvântare, cădelnița și Sfânta Evanghelie, nu l-am văzut niciodată pe Tata în curtea școlii, nici chiar la festivitatea începutului de an. Nu l-am văzut „sfințind“ sobe de teracotă (nu aveam calorifere), terenuri de sport, toalete, catalogul clasei, perdele și covoare, tabla și creta, trăsura primarului… Actul sfințirii nu este anodin. O spun textele sacre: este „biruința peste tot păcatul“. Și nu poți, dacă trăiești cu adevărat în orizontul credinței creștine, să iei în derâdere 𝑠𝑓𝑖𝑛𝑡̦𝑖𝑟𝑒𝑎 ori drept o formalitate, cădelnițând la tot pasul. Nu dai dovadă nici de evlavie, nici de înțelegerea profundă a ceea ce înseamnă – în chip autentic – misiunea pastorală.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu