Doamna m-a învățat să îmi setez ambiții înalte și să găsesc esența în fiecare lucru pe care îl fac. Plângeam de bucurie și de emoție, ne strângeam în brațe, iar eu prindeam putere să îmi iau zborul din nou din cuib, să plec să cuceresc lumea asta mare. Pentru că doamna dirigintă cândva m-a făcut să simt că pot face tot ce îmi propun, și că niciun vis nu este imposibil atunci când mi-l doresc cu adevărat și muncesc cu trudă și ardoare pentru el.
https://metaforacautarii.blogspot.com/2024/06/de-ziua-invatatorului.html
Dragă Gessica Albu,
Când am
început să citesc, amintirile m-au cuprins ca o lumină.
Și eu, când trec pe lângă CNTC
Târgu Jiu, îmi amintesc de Elena Roată. A lăsat o parte din Ea –
o parte care nu dispare. Partea pe care am iubit-o noi. Atât de dinamică, fără
s-o tulbure ceva. Atât de optimistă! Privea de fiecare dată înainte. Câte Elene
nu se regăsesc în amintirile tale! Dascăli adevărați, devotați.
Când trec pe
lângă Palatul Copiilor Târgu Jiu (Liceul de Muzică, în trecut) alte
amintiri. Am lăsat și eu ceva din mine acolo.
Când sunt în București, și trec pe
lângă Școala Gimnazială „Pia Brătianu„ București (Școala Nr.
17, ieri ), dar mai ales pe lângă Cartierul Băneasa (Școala Nr. 7), alte
amintiri speciale. Știu că în blocurile spre Șoseaua București-Ploiești locuiau
A, B, G, Ț, S... În cele spre Șoseaua Nordului – Lacul Herăstrău,
C,R... Dacă aș trece prin Petrila-Cimpa, mi-aș aminti de primii
ani în învățământ. Dar și de Pia, Melania, Ion...
Știi, nimic nu
e întâmplător. Cu excepția ta, desigur, cu adevărat întâmplătoare, să te
citesc.
Elisabeta Gîlcescu
