ianuarie 16, 2026

Gardul


În Groenlanda nu există garduri pentru că acolo nimeni nu deține pământul.
Este un concept social fascinant, unic în lume. În Groenlanda, nu poți cumpăra un teren. Pământul aparține comunității și naturii în sine. Dacă vrei să construiești, primești permisiunea de a folosi locul, dar deții doar clădirea fizică (pereții), nu și pământul de sub ea.
Această filozofie își are rădăcinile în cultura inuită străveche, pentru care ideea de a „poseda” o bucată de natură vie era pur și simplu absurdă.
Rezultatul vizual și social este uimitor. Nu există conceptul de „curtea mea” îngrădită cu bariere. Spațiile dintre case sunt deschise, copiii aleargă liberi, iar trecătorii pot scuti drumul printre locuințe fără a fi considerați intruși. Este o societate bazată pe încredere totală și împărțire, nu pe delimitare.
În plus, clima aspră și permafrostul (solul înghețat) fac oricum aproape imposibilă construirea unor garduri durabile. Acest sistem elimină disputele de graniță între vecini și asigură că priveliștea spectaculoasă a fiordurilor rămâne un bun comun, accesibil tuturor, nu un privilegiu financiar. O lecție superbă de modestie în fața naturii.

ianuarie 11, 2026

𝗔𝗧𝗔𝗖𝗨𝗟 𝘂𝗻𝘂𝗶 𝗲𝘅𝗲𝗴𝗲𝘁 𝗶𝗻𝘃𝗶𝗱𝗶𝗼𝘀

Christian W. Schenk 


𝗔𝗧𝗔𝗖𝗨𝗟 𝘂𝗻𝘂𝗶 𝗲𝘅𝗲𝗴𝗲𝘁 𝗶𝗻𝘃𝗶𝗱𝗶𝗼𝘀, rătăcit prin epoca altora… mă simt sincer onorat – nu în mod ironic, ci ironic spre sincer – că ai găsit de cuviință să te apleci, cu nobil dispreț și atitudine pedagogică, asupra umilei mele persoane, în încercarea de a mă salva de la propriile mele opinii. 𝐃𝐚𝐫 𝐜𝐞 𝐫𝐞𝐩𝐞𝐝𝐞 𝐚 𝐟𝐮𝐠𝐢𝐭!

Îți mulțumesc. Rar întâlnești azi asemenea cavalerism lexical.

În primul rând, tu spui „să mai citesc”. Ei bine, îți dau vestea proastă: am citit. Mai rău: am și înțeles. Și chiar mai grav: am trăit printre poeți. Unii m-au și suportat.

Am debutat cu Arghezi în prefață. La propriu. Tudor Arghezi. Da, cel cu cuvintele potrivite, dacă ai auzit de el!

Am fost crescut în mentorat de Copilu-Cheatră, în timp ce alții scriau compuneri despre mămica. Am publicat înainte de a putea vota. Am fost contemporan cu generația ’80 – nu insinuat, nu invitat, ci prezent și, uneori, enervant de lucid. Când tu descopereai “Hyperionul”, eu citeam deja în română, germană, maghiară și, Doamne iartă-mă, chiar în Goethe.

Chiar mă mir că răspund unui Guță Popândău din Valea prostului, de obicei n-p fac; acum e o excepție. Să nu comparăm „optzeciștii” cu Goethe, spui. Dar cine i-a comparat? Eu? Dragul meu, am spus că unii dintre ei pot fi citiți în context universal, nu că sunt frați literari cu Hölderlin. Că dacă era așa, făceam și eu școala la Weimar și dansam la baluri cu Schiller. Dar să spui că optzeciștii n-au nicio valoare poetică în raport cu Mazilescu sau Mircea Ciobanu?

Te întreb sincer: chiar i-ai citit pe toți? Sau doar le-ai pronunțat numele ca să epatezi în litere cursive? Hai să-ți dau un mic rezumat – că poate n-ai „cap”, dar ai telefon:

- peste 30 de volume publicate, personale în mai multe limbi (nu vorbesc de sutele de autor pe care i-am tradus, publicat și promovat)

- peste 10 traduceri literare majore

- medic, filolog. eseist, editor și editor fondator

- fondator al unui teatru literar și al unei edituri

- premiat de statul român (inclusiv de aceia care mă interziseseră)

- autor de sinteză despre poezia românească postbelică

- tradus în diaspora și citit în România reală, nu doar în pdf-uri vintage… Și, culmea, nu trăiesc din literatură. Scriu dintr-o nevoie de adevăr, nu dintr-un foileton de granturi și sinecuri literare.

Nu te condamn.

Ai fost crescut cu „colecții” – eu cu oameni. Tu reciți – eu scriu. Tu ai bibliografie – eu am biografie. Și dacă tot îți pui problema „dacă am cap”: te anunț cu bucurie că da, am. Și nu doar pentru că pot gândi – ci pentru că pot tăcea când trebuie. Tu, din păcate, ai ales să vorbești. Aș zice „fără cap”, dar mi-e teamă că a fost cu bună știință. Cu ironie, luciditate și un zâmbet educat,

Dr. Christian W. Schenk

poet, medic, editor – și, din când în când, deranjant de informat!