Gânduri la început de an

 Auzi ce aud și eu?

Când toate bucuriile vin dintr-un singur loc, se grăbesc, sfătos, atât de aproape, neașteptat, în acest început de an și „încă o zi”, ca o adiere ușoară

Într-o simfonie a prieteniei

Există o voce care îmi aduce aminte de ce a fost mai înainte, oricât s-au zbătut unii să nu existe nicio urmă. Există, și nu de azi, de ieri. Există încă dinaintea multora. (Eli Gîlcescu)

Coca Vulpe:

„Nu pot să cred, că uităm de această dată importantă – 1 Ianuarie, zi a începutului Noului An, zi în care s-a născut OMUL INIȚIATIVELOR în viața dascălilor din întreaga țară!

Dumnezeu m-a adus în școala în care E. G. era un dascăl cu renume. Câte calități am putut descoperi în această făptură? Inteligența, spontaneitatea, corectitudinea, iubirea pentru copii și colegi, respectul pentru om, loialitatea, dăruirea de sine… o chintesență prin care încerc să definesc profesorul aflat în apogeul meseriei.

Lecțiile dnei erau, fiecare dintre ele, indiferent de disciplina, modele pentru toți cei ce doreau să învețe sau să se perfecționeze în profesie. Orele de muzică deveneau altare în care vioara magică făcea să tresalte micile inimioare ale elevilor iubitei și respectabilei mele prietene.

Punctul culminant al definirii personalității sale a fost momentul revoltei profesorilor din școala noastră și apoi, din întreaga țară. În fruntea protestatarilor, a transformat Școala Nr. 7 din București în spațiul care urma să adune forțele pentru obținerea titularizării profesorilor din țara întreagă. Așa a fost E. G. Cu forța verbului, cu inteligența-i sclipitoare a reușit să obțină pâinea meritată de toți suplinitorii țării.

Apoi parcursul ei a condus-o către funcții binemeritate în învățământul românesc.

In perioada concediului final, s-a dedicat scrisului, exprimându-și fenomenal trăirile.

Mi-am permis o scurtă retrospectivă asupra unei vieți complexe, înainte de a-i adresa prețioasei noastre colege, tradiționalul „La mulți ani”, odată cu urările mele de sănătate, de belșug, de succese, de mulțumire pentru ce a reprezentat pentru școală și profesorii țării!

Te iubesc, te respect și te admir, draga mea, E. G. și te rog să mă ierți, dacă nu am reușit să-ți conturez portretul tău onorabil!

Reține: tu ești omul pâinii pentru mulți dintre cei „ținuți” suplinitori în mod intenționat!”

1 Ianuarie 2024, Facebook, Forever Școala 7

Mai ții minte?

„Unele prietenii sunt eterne…”

Clase cu calorifere improvizate, și când ajungeam la tine, în mijlocul camerei ardeam o lampă cu gaz. Și ne încălzeam. Mă sâcâie și acum amintirea acelor vremi. Mă sâcâie pentru că tremuram de frig alături de copii. Chiar și în întunericul de acasă. Și asta ne unea. Și ne întărea. Pentru că Dumnezeu ne-a dat putere pentru lucrarea noastră. Pentru ceasul nostru. Și cât de frumos să biruiești cu dragoste în toate.

Atunci, Crăciunul era și Crăciunul tău. Unii își doreau o mașină, sau o casă, poate un copil. Câte nu-ți poți dori în ziua de Crăciun! Te gândeai numai la ziua de mâine. Ce dezamăgiri vor veni? Și cum le vei rezista?

Mulți ani m-am învârtit în jurul tău, fără să simt diferența dintre noi. Uneori plângeai de durere și umilință. Te vedeam, te auzeam tot mai des.

Aveai ceva din răbdarea lui Iov. „De aceea nu este răsplătit numai cel care face binele, ci și cel care îndură cu răbdare răul.“

Când te priveam, cum să nu fiu curioasă, să știu ce se întâmplă.

Erai la mâna „lor“ în fiecare vară-toamnă. Cu „îngăduință“, îți ofereau un statut fragil, pentru că erai mai ușor de condus.

Puține sunt întâmplările care m-au marcat. Puțini și oamenii. Nu știu dacă sunt îndreptățită să vorbesc despre noi, dar știu că atunci eram hotărâtă să risc, să joc tare, să câștig alături de tine. Cu ultima rămășiță de speranță, de muncă, de pasiune.

Uneori mai tânjește inima după un astfel de gest. Mai ales când întâlnesc tineri care nu știu să scrie. E inadmisibil. Să lași în nesiguranța și întuneric școala. E ca și cum te-ai despărți de o lume în care n-ai întâlnit pe nimeni, în care nimeni nu ți-a spus nimic.

 

Eli Gîlcescu