Ziua Zeului e lungă cât o viaţă de om. Iar viaţa omului este foarte lungă. Cu toate acestea, ziua Zeului şi ziua omului nu pot fi asemuite. De aceea, ziua Zeului am numit-o Ziul, iar viaţa omului am numit-o noapte. Viaţa omului şi viaţa Zeului, împreună, dar numai împreună, dau naştere Luminii, dau naştere Vieţii. Viaţa Zeului şi viaţa omului, împreună, dar numai împreună, sunt însăşi Lumina, sunt însăşi Viaţa. Când viaţa omului şi viaţa Zeului se despart, Zeul continuă să existe, ca adevăr adevărat, în timp ce omul începe să rătăcească prin întuneric în căutarea sinelui care nu poate fi decât Zeul. În momentul când omul îşi întâlneşte sinele se face Lumină, se sfârşeşte noaptea şi începe Ziul. Aceasta e şansa omului, sensul existenţei lui, speranţa lui împlinită, de a trăi o zi din zilele Zeului. Şi atunci se simte ca un zeu, fără a fi, însă, Zeul. Atunci începe să cunoască, să se cunoască pe sine, să cunoască totul, fără a fi, însă, totul, pentru că totul este doar Zeul. Iar dacă are puterea să se stăpânească pe sine, atunci va birui lumea şi o va stăpâni, aşa cum Zeul stăpâneşte totul. Iar El, cel care cunoaşte totul şi stăpâneşte totul, Zeul adică, îl luminează şi îl face să lumineze, îi dă o viaţă nouă şi îl face dătător de viaţă nouă. Pentru ca omul să devină zeu, pentru ca Zeul să devină om. Un om între oameni, asemenea lor, pentru a le arăta că între cei de sus şi cei de jos există o singură deosebire, credinţa, şi o singură asemănare, iubirea. Credinţa, cea care dă putere, şi iubirea, care învinge tot. Dar pentru ca Zeul să devină om, pentru ca omul să devină zeu, omul trebuie să aspire spre înălţimile sale spirituale, să se înalţe la cer adică, pe măsură ce Zeul coboară pe pământ. Iar locul în care se întâlnesc este Lumina, iar momentul în care se întâlnesc este sfârşitul veacurilor, este veşnicia regăsită, este moartea morţii şi învierea vieţii, este viaţa adevărată, viaţa celor aleşi, împăcarea şi liniştea celui care a căutat şi a găsit, bucuria celui care a crezut şi s-a salvat. Atunci ziua lui devine Ziul, lumina lui devine lumina lumii, iar el, cel care a fost, devine cel care este, cel în care înţelepciunea şi iubirea şi lumina şi-au găsit un adăpost vital. În el cuvântul este viu, şi el însuşi este viu înlăuntrul cuvântului. Şi cuvântul luminează în întuneric şi întunericul nu l-a biruit niciodată!
Nicolae Silade
